Colţ de ţară

Dacă unii credeau că primarul Sătmarului este atât de ocupat încât nu este el cel care răspunde la sugestiile şi reclamaţiile cetăţenilor postate pe site-ul Primăriei atunci când îi apare semnătura, ei bine, se înşeală.

Nu numai că edilului urbei îi place să navigheze pe internet, ba chiar are blog. Şi nu de azi de ieri. Cel puţin de două luni, atât cât am înţeles din însemnările în limba sa maternă. Mă scuzaţi pentru întârzierea cu care vă furnizez ştirea, dar faptul că blogul e în limba lui Petofi mi-a făcut mai grea aflarea. Blogul nu e găzduit nici pe site-ul ce-i poartă numele, activat doar în campanie, şi nici pe vreo platformă gratuită, ci pe un portal comercial în limba maghiară. Limbă în care îşi scrie polgarmesterul însemnările destul de dese pentru un primar ocupat.

Polgarmeşterul Gyula scrie despre toate, de la politică naţională, până la politica locală şi chiar politica struţului. Ultimul subiect postat în data de 7 iulie este dedicat diplomei de “Oraş pentru copii” pe care a primit-o Sătmarul. Mai mult n-am priceput. Cum era de aşteptat, penultimul face referire la necesitatea de inscripţionare bilingvă a străzilor din Sătmar, după ce povesteşte ceva şi despre democraţia originală românească după modelul Băsescu. În final am o curiozitate: dacă plăteşte pentru găzduirea blogului sau este plătit să scrie. Şi încă o obiecţie: ştiind că este şi primarul românilor, i-aş sugera să-şi traducă postările.

Foto: Florin - încă un blogher sătmărean descoperit recent care face poze faine

Trecând prin alte oraşe ale patriei te apucă un sentiment ciudat: invidie, revoltă, neputinţă. Câte un pic din toate. Vezi că şi la ei se schimbă conductele de apă şi gaz, dar străzile nu rămân vraişte cu lunile sau cu anii, vezi, întrebi şi afli că străzile proaspăt asfaltate nu sunt sparte a doua zi din cauza unor incompetenţi. Ştii că şi la ei se practică atenţiile numite comisioane, dar până la urmă accepţi altfel când există rezultate vizibile. Mai constaţi că intrările în mai toate oraşele s-au dezvoltat mult aducând un aer modern, vezi că investitorii sunt prezenţi peste tot.

Băimărenii, orădenii şi restul vecinilor noştri nu fug la mall-urile şi ştrandurile din Ungaria ori din judeţele vecine în fiecare week-end. Ei le au pe ale lor. Noi avem de ani de zile doar proiecte. Vezi că imaginea oraşelor în ansamblu se schimbă în bine, iar localnicii sunt mulţumiţi, pe cât e posibil în România, cu traiul lor şi nu trăiesc într-un veşnic du-te-vino.

 În acest timp, Sătmarul a rămas ancorat undeva în trecut, singurele investiţii ce se văd fiind câteva clădiri spoite de proprietari, un centru modern, dar închis între betoane, unde nu poţi decât să-ţi plăteşti facturile. Centrul vechi al bătrânului oraş de pe Someş – o bijuterie arhitecturală – este zgâlţâit zilnic de bolizii şmecherilor care fac rondul de dimineaţă, de amiază şi de seară, dar şi de sătmărenii grăbiţi care au ajuns să se ducă cu maşina chiar şi până la magazinul din colţ. Oraşe precum Oradea şi Baia Mare în apropierea noastră, dar şi Piteşti ori altele mai îndepărtate au transformat zonele centrale în pasaje pietonale.

La noi s-a închis o bucăţică din Centrul nou, aceea înconjurată de urâţii mastodonţi postdecembrişti. Primăria nu a luat niciodată serios în calcul să conserve şi să promoveze zona centrală veche motivând blocarea traficului. Ori, cu voinţă se poate face orice. Se pot muta chiar şi munţii din loc.

Pentru toate acestea e important să te gândeşti la viitorul oraşului şi al sătmărenilor şi nu la o mână de voturi a unora ce vor dovedi mai vocali dacă s-ar ajunge la astfel de măsuri. Traducerea tuturor calculelor în voturi e păguboasă şi are menirea de a ţine în trecut Sătmarul mulţi ani de acum încolo. Pentru a face lucruri mari e nevoie de viziune, de curaj, de asumarea responsabilităţii şi chiar de dragoste pentru oraş.

Ori, nici unul dintre cei care au trecut prin fotoliul de edil şef nu au arătat până acum că le pasă cu adevărat. Altfel nu am fi ajuns oraşul cu cele mai proaste străzi din ţară. Nu am fi ajuns un sat mare, ci ne-am fi păstrat renumele de Satu Mare – un oraş liber regal, aşa cum a fost consfinţit în urmă cu aproape 300 de ani.

Mai degrabă ar fi propuneri ale unor minţi odihnite în zi de duminică lucrătoare. Azi, stând la o cafea cu blonda din frontpage am ajuns la concluzia că ar fi bine ca viitorii candidaţi la funcţia de primar să fie obligaţi să treacă testul de mers pe tocuri prin gropile din trotuare (mda, era cât pe ce să-mi rup azi picioarele în gropi ) şi un altul de mers cu tricicleta prin craterele de pe aceleaşi porţiuni. Pentru ultima probă ar putea apela la copii şi nepoţi.

Asta după ce, în prealabil, ar fi obligaţi să facă sprinturi cu maşinile personale, şi nu cu cele de serviciu, prin hârtoapele satului.

PS. Am găsit încă un blogher sătmărean, pe Radu Boţoiu, via blogroll-ul lui Radu Ungureanu. Nu numai că l-am găsit, dar îmi plac teribil de mult pozele lui. Mi-am permis să şutesc una