Despre Satu Mare cu patimă

Colţ de ţară


Noi, sătmărenii

Ne-am adunat aici ca să nu fim despărţiţi. Şi tot aici, sătmărenii vorbesc despre Satu Mare, cu dragoste şi ură. Întotdeauna din dragoste :D

Deocamdată sunt singura gazdă, dar îmi place să vorbesc la plural ca să-mi dau importanţă. Aşadar, regia:

Acest site, blog sau ce o fi este un pamflet, când nu se scrie serios pe el. Este interzis celor lipsiţi de simţul umorului şi celor care, în general, au alte opinii decât noi.

Noi suntem nişte sătmăreni care avem scopuri nobile şi interese pe măsură. Aici vom spune în special tot ce ne doare, ne enervează şi ne face rău la stomac. Într-o lume profund neserioasă nu putem fi altfel decât neserioşi. Starea noastră poate fi influenţată însă de oameni normali, pe care vom încerca să-i promovăm fără patimă.

Nu suntem în campanie, dar vă promitem marea cu sarea. De împrăştiaţi ce suntem, am rătăcit lista, dar vă vom enumera promisiunile de cum vom da de ea. Ori le veţi afla cu ocazia viitoarelor postări. Diferenţa dintre noi şi alţii este că atunci când spunem viitor ne referim la o chestiune certă şi apropiată în timp. Suntem şi plagiatori, drept pentru care spunem: Ţineţi aproape! :D

Am spus “noi”? Da, eu şi voi.

PS. Deocamdata nu se poate comenta aici. Adica se poate, dar blogul nu afiseaza comentariile. In schimb eu le pot citi. Oi fi eu desteapta :P , dar chestia asta chiar nu stiu s-o dreg. E valabil pentru toate paginile fixe de deasupra headerului. Heeelllppp! :D


Leave a Reply



↑ Top