Polgarmesterul blogger 29
Dacă unii credeau că primarul Sătmarului este atât de ocupat încât nu este el cel care răspunde la sugestiile şi reclamaţiile cetăţenilor postate pe site-ul Primăriei atunci când îi apare semnătura, ei bine, se înşeală.
Nu numai că edilului urbei îi place să navigheze pe internet, ba chiar are blog. Şi nu de azi de ieri. Cel puţin de două luni, atât cât am înţeles din însemnările în limba sa maternă. Mă scuzaţi pentru întârzierea cu care vă furnizez ştirea, dar faptul că blogul e în limba lui Petofi mi-a făcut mai grea aflarea. Blogul nu e găzduit nici pe site-ul ce-i poartă numele, activat doar în campanie, şi nici pe vreo platformă gratuită, ci pe un portal comercial în limba maghiară. Limbă în care îşi scrie polgarmesterul însemnările destul de dese pentru un primar ocupat.
Polgarmeşterul Gyula scrie despre toate, de la politică naţională, până la politica locală şi chiar politica struţului. Ultimul subiect postat în data de 7 iulie este dedicat diplomei de “Oraş pentru copii” pe care a primit-o Sătmarul. Mai mult n-am priceput. Cum era de aşteptat, penultimul face referire la necesitatea de inscripţionare bilingvă a străzilor din Sătmar, după ce povesteşte ceva şi despre democraţia originală românească după modelul Băsescu. În final am o curiozitate: dacă plăteşte pentru găzduirea blogului sau este plătit să scrie. Şi încă o obiecţie: ştiind că este şi primarul românilor, i-aş sugera să-şi traducă postările.





